Colonoscopia este una dintre cele mai importante, precise și utile investigații din gastroenterologie. Pe baza ei se pune diagnosticul corect și implicit se alege tratamentul optim în numeroase boli ale tubului digestiv inferior, de la cele mai banale, precum hemoroizii la cele mai grave, precum cancerul.

Din acest motiv, orice jenă este nejustificată și chiar periculoasă deoarece întârzie diagnosticul și limitează foarte mult posibilitățile de tratament. În țările dezvoltate, datorită nivelului ridicat de cultură, populația cu vârsta >40 ani efectuează regulat această investigație (la intervale de 1-5 ani), de foarte multe ori chiar din proprie inițiativă, deoarece colonoscopia permite depistarea cancerului în stadiu precoce, atunci cand este posibil tratamentul eficace și chiar vindecarea.

Explorarea este indicată mai ales la cei care prezintă sângerări rectale, anemie, constipație sau diaree recent instalată, la rudele bolnavilor descoperiti cu cancer sau polipi ai intestinului gros, la bolnavii de rectocolită hemoragică sau cei cu polipi recto-colonici. Examinarea se poate efectua doar cand intestinul este gol, motiv pentru care va trebui sa faceți o pregatire prealabila specifică (bazată pe un regim hidric și medicamentos) care vi se va explica la cerere. Consumați doar lichide (ceai sau compot îndulcit, supă strecurată, dar nu și lapte ori derivate din lapte). Puteți mânca zahăr, miere, bomboane sau ciocolată (pentru prevenirea crizelor de hipoglicemie) dacă nu cumva aceste produse vă sunt contraindicate.

Uneori, colonoscopia poate fi dezagreabilă, dar ea vă poate salva viata în numeroase cazuri. Pentru a evita această situație, investigația se poate efectua cu o sedare-anestezie prealabilă, prin administarea i.v., în principal, a unei fiole de midazolam (Dormicum, Fulsed). Deoarece substanța provoacă somnolență aproximativ 1-3 ore, este bine să veniti însoțit de un ajutor. Din același motiv, după examinare este strict interzis să conduceți mașina.

Biopsia este absolut necesară în foarte multe situații clinice pentru precizarea diagnosticului. Credința laică precum că biopsia predispune la cancer este total gresită. Ea poate fi explicată prin aceea ca orice suspiciune de tumoră trebuie confirmată prin biopsie, astfel că bolnavii cu cancer sau anturajul acestora leagă aparitia bolii de recoltarea biopsiei. În realitate, cancerul evolua dinainte de investigatie! Endoscopia durează un timp variabil (15-45 minute), în functie de dificultațile tehnice întâmpinate de medic precum și de disciplina pacientului. Pentru o vizualizare optimă și mai ales pentru scurtarea acestui timp este foarte important ca pacientul să respecte indicațiile examinatorului. În timpul endoscopiei, unele persoane pot prezenta crampe intestinale sau senzație de voma. Cei mai mulți pacienți iși amintesc vag de acest disconfort datorită anesteziei la care sunt supuși.

În timpul examinării bolnavul poate prezenta emisii de gaze, iar in cazul unei pregătiri insuficiente, chiar emisii de fecale.

Dupa investigație durerile și crampele cedează rapid după eliminarea aerului din intestine care a fost introdus de examinator pentru o bună vizualizare a colonului.